Maratonul Recunoştinţei „Regina Maria”, ediţia a VI-a, 15 noiembrie Oituz-Târgu Ocna-Oneşti

Duminică, 15 noiembrie, la Oneşti se va desfăşura Cursa populară din cadrul Maratonului Recunoştinţei „Regina Maria”. Startul cursei se va da la ora 15.00, din faţa Primăriei municipiului Oneşti, şi se va alerga pe distanţa de 1 km, participarea fiind liberă. După încheierea Cursei populare, pe platoul din faţa Monumentului “Regina Maria” va avea loc Festivitatea de premiere a probelor de maraton şi semimaraton. De asemenea, participanţii la Cursa populară vor primi diplome din partea Primăriei Oneşti.
Maratonul Recunoştinţei „Regina Maria”, ajuns la a VI-a ediţie, este o probă a curajului ce are drept scop promovarea în rândul tinerilor a alergării pentru sănătate şi educarea acestora în spiritul cunoaşterii Istoriei României. Maratonul Recunoştinţei este dedicat eroilor ce şi-au jertfit viaţa în Primul Război Mondial. Competiţia este organizată de către Clubul Sportiv Eco Alpin în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bacău, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Bacău, Primăriile din Oneşti, Târgu Ocna, Oituz, Pârgăreşti, Adjud şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, Fililala Bacău.
În cadrul competiţiei, se vor desfăşura, alături de Cursa populară de la Oneşti, probele de maraton (42,195 km), semimaraton (21 km) şi ştafetă copii (42 x 1km). Probele de maraton şi semimaraton se vor desfăşura în comuna Oituz, pe un traseu din jurul Monumentului Eroilor Cavalerişti, aflat pe Dealul Coşna. De asemenea, două ştafete de copii vor alerga pe traseul maratonului, ducând fiecare câte un tricolor. Prima ştafetă de 42 x 1km va fi formată din copii de la şcolile generale din Oneşti, Târgu Ocna, Oituz şi din alte localităţi ale judeţului Bacău. A doua ştafetă, cea a municipiului Adjud, va fi alcătuită din copii de la şcolile generale din Adjud, Adjudu-Vechi şi Pufeşti. După încheierea maratonului, concurenţii se vor deplasa la Târgu Ocna, unde vor urca până la Monumentul Eroilor de pe Dealul Măgura, unde copiii din cele două ştafete vor primii medalii.
Competiţia se va încheia la Oneşti, unde se va desfăşura Cursa populară şi va avea loc Festivitatea de premiere a probelor de maraton şi semimaraton.